Practicienii în insolvenţă sunt persoanele fizice sau juridice care conduc procedurile de insolvenţă, procedurile de faliment, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată, de lichidare voluntară sau amiabilă, precum şi de prevenire a insolvenţei, inclusiv măsurile de supraveghere financiară sau de administrare specială a societăţilor aflate în dificultate financiară.
Reglementarile legale sunt prevazute de Legea nr. 85/2014 – privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa care a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014.